0748.197.556   vlaicu.claudia@gmail.com | Otopeni, Str. 1 Mai Nr.58 G, judeţul Ilfov

RUGĂMINTE PENTRU PĂRINȚI

Câţi dintre noi nu ne-am întrebat, în calitate de părinţi, dacă nu cumva ne răsfăţăm prea mult sau prea puţin copiii?

Sau până unde e cazul să mergem cu acest răsfăţ? Unde sunt limitele şi cine le stabileşte? Ce rol are răsfăţul în educaţia copiilor noştri? La ce se reduce el şi ce influenţă va avea asupra copilului?

Sunt întrebări care ne chinuie, ne derutează, dar mai ales la care nu avem de multe ori un răspuns precis. Şi în fond la ce e bun? Ce să facem cu un răspuns, fie el bun, dacă nu acţionăm ca atare?

Am fost un copil răsfăţat şi binecuvântat. Povestea mea e simplă şi fascinantă în acelaşi timp, pentru că e o poveste despre iubire, fără margini, fără restricţii, fără condiţii. E o iubire amestecată cu răsfăţ, cu dăruire, cu înţelepciune. E iubirea pe care mi-au dăruit-o necondiţionat bunicii mei, pe care o simt în suflet şi astăzi, când tocmai am împlinit 42 de ani, pe care o voi purta cu sfinţenie şi mâine şi în tot restul zilelor. Şi sunt convinsă că acum, când sunt mamă, am puterea să o dau mai departe, ca pe cel mai de preţ dar pe care l-am primit cu atât de frumosă nerăbdare.

Nu ştiu nici acum dacă e musai să ne vegheze anii copilăriei mama sau tata, ori amândoi, în varianta mai norocoasă, dar ştiu fără nici un strop de îndoială că cel mai important e cum şi cât ne poate iubi cel care ne este aproape în etapa în care, prin bunăvoinţa celui de Sus ne numim copii.

Am crescut într-un sat izolat, uitat de lume şi de toată civilizaţia sofisticată şi plicticoasă a metropolei. N-am prea purtat pantofi cu fundă sau rochii cu panglici, n-am avut pretenţii de copil de oraş, nici bani, nici jucării prea multe, n-am învăţat la trei ani limba engleză şi nici cunoştinţe de calculator. Aveam doar un televizor alb negru, care mergea, fireşte, când curentul nu era întrerupt de Ceauşescu. Şi mai aveam câmpul, pădurea, cetatea, gârla, uliţa şi lumina lumânării, care ne adunau laolaltă, indiferent de anotimp sau vârstă. Şi plâng şi astăzi pentru fiecare copil care nu le-a cunoscut şi care n-a trăit măcar o zi din această magie a satului şi oamenilor lui.

Uitându-mă peste cei 42 de ani care s-au scurs în grabă, nu-mi aduc aminte să fi fost cânva mai fericită decât în copilărie. Când mergeam cu bunicul meu la cules de viorele, iar el aduna mai multe buchete, le înşira pe o sfoară, apoi îmi făcea o salbă şi mi-o punea în jurul gâtului, întocmai ca pe o medalie, iar eu mă simţeam o învingătoare care cucerise pădurea cu toate minunăţiile ei. Când mă urca în podul casei ca să-mi arate unde ascunsese pistolul de pe vremea regelui, dar apoi, cotrobăind noi printre vechituri, s-a răzgândit brusc, s-a prefăcut că nu-l mai găseşte şi m-a dus să vedem puii de porumbei. Şi cum priveam noi puii abia ieşiţi la lumina zilei, m-a rugat cu cerul şi cu pământul să nu mai povestesc nimănui despre pistol ca să nu ne-aresteze securiştii lu’ Ceauşescu. Şi până astăzi, n-am mai povestit. Şi mai ştiu că bunicul meu nu pleca nicăieri fără mine, fie că era vorba despre culesul pepenilor, al viilor sau despre cositul fânului la câmp. Eram cu el pretutindeni şi nimic nu mai conta.

Eram în siguranţă, puternică, eram buricul pământului.Şi tot el, mi-a pus într-o zi sapa în mână şi m-a învăţat să muncesc pământul… şi tot el mi-a sters, pînă în vremea studenţiei, cu neînchipuită grijă şi dragoste încălţările pline de noroi din zilele mocirloase de toamnă târzie…şi tot el, m-a dus în fiecare început de an de mână la şcoală, şi simţeam cum mâinile noduroase, bătătorite de muncă şi de puşca mitralierei din al doilea război mondial îmi strângeau securizant mânuţa mea fragilă…şi mă ruga cu lacrimi în ochi să învăţ carte ca să ajung om mare în viaţă.

El a fost pentru mine, eroul şi universul meu, iar voi, dragi părinţi puteţi fi la fel pentru copiii voştri. Să nu vă fie teamă să îi iubiţi, pentru că aceeaşi teamă o vor avea şi ei când vor deveni părinţi. Să nu vă fie teamă să le vorbiţi întocmai ca unor adulţi, să le spuneţi secretele voastre, temerile, durerile, bucuriile, tristeţile, pentru a putea avea, la rândul lor, încredere în cei pe care-i vor iubi. Iubirea n-are reguli. Iubirea n-are doze de răsfăţ. E doar un har…ce nu se nu se dă la schimb…

Autor: Diana Zlate

Little Wonders

Centrul de învăţare, consiliere şi formare creativă Little Wonders este un centru minunat situat în Otopeni, Ilfov. Este deschis tuturor copiilor şi părinţilor interesaţi să îşi dezvolte anumite aptitudini, să se cunoască mai bine prin acces la informaţii şi activităţi specifice de formare, cercetare, mentorizare şi consiliere individuală şi de grup, promovând educația creativă, sinergetică axată pe elev/student.

Google+

Facebook